MECANICA -Mijloace de masurat si verificat

trusa-masura-mecanica

Calitatea unui produs este determinata de caracteristicile sale, care sunt evaluate prin masurare si control. Masurarea unei marimi presupune stabilirea valorii acesteia, controlul sau verificarea prevede in plus fata de masurare si compararea valorii efective stabilita prin masurare cu valoarea prescrisa in documentatia tehnica a produsului.

Pentru ca rezultatul unei masurari sa fie cat mai apropiat de valoarea reala a caracteristicii respective, operatiile de masurare si control tehnic trebuie sa se faca corect, folosindu-se instrumente si aparate de masurat de buna calitate, care sa asigure in acelasi timp precizia ceruta de tehnologie.

Mijloace de masurat lungimi

1. RIGLA GRADATA (Fig. 1)

Se utilizeaza la masurarea lungimilor in timpul prelucrarii pieselor sau la verificarea finala a acestora, precum si la operatii de trasare.

rigle-gradate

In functie de lungime, riglele pot fi:

  • normale, cu lungimea L= 500 … 5 000 mm;
  • scurte, cu lungimea L= 200 … 400 mm.

2. SUBLERUL

Este un instrument de masurare cu scara gradata si cu vernier. Cu ajutorul vernierului se citesc dimensiunile masurate cu precizii de: 0,1 ; 0,05 ; 0,02 mm.

Vernierul este o scara ajutatoare executata pe cursorul sublerului, acesta putandu-se deplasa in faţa riglei gradate. Rigla este gradata in milimetri, iar vernerul este gradat in functie de precizia de masurare a sublerului.

In tabelul 1:1 este data corespondenta dintre numarul de diviziuni de pe subler si cel de pe vernier, precum si marimea unei diviziuni de pe vernier.

tabel-gradarea-vernierelor
Tabelul 1:1   Gradarea vernierelor

In figura 2 sunt reprezentate diferite tipuri de verniere, indicandu-se si valorile citite cu ajutorul lor. Citirea dimensiunii masurate cu sublerul se face astfel: se adauga, la numarul de milimetri de pe rigla gradata depasiti de reperul zero de pe vernier, o fractiune care se stabileste in felul urmator:

  • se observa a cata diviziune de pe vernier se aliniaza cu una de pe rigla sublerului si se inmulteste cu precizia de masurare a sublerului.

Gradarea vernierului este facuta astfel incat sa usureze citirea fractiunii de milimetru indicata de vernier.

Citirea la sublere

verniere
Fig. 2  Verniere

Sublerul de exterior si de interior

Asa cum arata si denumirea, este utilizat la masurarea dimensiunilor exterioare si a celor interioare. Unele tipuri de sublere sunt echipate in plus si cu o tija pentru masurarea adancimii.

subler-int-si-ext

Pentru masurare se aduc suprafetele masuratoare in cotact cu suprafetele piesei (fig. 4), astfel incat sa nu existe joc intre piesa si ciocuri, se strange apoi surubul de fixare al cursorului dupa care se citeste dimensiunea respectiva.

masurarea-cu-sublerul-de-ext-int

La masuratorile interioare se adauga la dimensiunea citita pe subler valoarea dimensiunii A (marimea ciocurilor sublerului). Valoarea dimensiunii A este data in functie de limita superioara de masurare L a sublerului (tabelul 1.2).

tab-1-2

La sublerele de fabricatie mai recenta (fig. 5)  pentru masurarea interioarelor nu mai este necesar sa se adauge marimea ciocurilor, intrucat limita inferioara de masurare este zero.

subler-cu-limita-inf-0
Fig. 5   Subler de interior si exterior cu limita inferioara de masurare 0

Sublerul de adancime (fig.6)

Se utilizeaza la masurarea adancimii canaelor, gaurilor infundate, pragurilor etc. Precizia de masurare a sublerelor de adancime este de 0,1, 0,05 si 0,02 mm.

subler-de-adancime
Fig. 6  Subler de adancime

Sublerul de trasare (fig.7)

Este utilizat la lucrati de trasare si de masurare a inaltimilor. Varful de trasare este confectionat dintr-un material dur. In vederea trasarii sau masurarii, pe masa de trasare se aseaza atat piesa cat si talpa de baa a sublerului, se regleaza apoi varful in contact cu suprafata piesei si se deplaseaza sublerul paralel cu piesa pe masa de trasare.

subler-de-trasare
Fig. 7  Subler de trasare

3. MICROMETRELE

Sunt aparate de masurat lungimi bazate constructiv pe folosirea unui mecanism micrometric format dintr-o asamblare filetata, care transforma miscarea de rotatie a surubului micrometric intr-o deplasare liniara a tijei micrometrului.

Dupa destinatie, micrometrele pot fi: de exterior, de interior, de adancime si speciale (pentru table, tevi, filete, roti dintate etc.).

Micrometrul de exterior

Este reprezentat in fig. 8. Bratul cilindric este gradat din 0,5 in 0,5 mm, diviziunile succedandu-se de o parte si de alta a unei linii generatoare. In interiorul bratului cilindric se afla dispozitivul micrometric format dintr-o asamblare filetata cu pasul de 0,5 mm. Piulita este fixa, iar surubul este solidar la un capat cu tamburul gradat, iar la celalalt capat cu tija micrometrului.

micrometru-de-exterior

Tamburul este prevazut cu o scara circulara cu 50 de diviziuni. La o rotatie completa a tamburului, intreg ansamblul tambur-surub micrometric-tija se deplaseaza liniar cu un pas, deci cu 0,5 mm. La o rotatie a tamburului cu o diviziune pe scara circulara, deplasarea tijei este de  0,5/50 = 0,01 mm, valoare care repreinta si precizia de masurare a micrometrului.

Piesa de masurat este cuprinsa intre tija si nicovala, deplasarea tijei facandu-se prin actionarea dispozitivului care limiteaza forta de masurare.

Micrometrele de exterior se construiesc pentru urmatoarele dimensiuni de masurare: 0 – 25 mm; 25 – 50 mm si in continuare din 25 in 25 mm.

Micrometrul de interior cu falci (fig. 9)

Are surubul micrometric solidar cu tamburul gradat, iar piulita dispozitivului micrometric solidara cu cilindrul gradat si cu falca fixa.

micrometru-de-interior-cu-falci
Fig. 9  Micrometrul de interior cu falci

Imprimandu-se tamburului o miscare de rotatie prin intermediul dispozitivului de limitare a fortei se va deplasa liniar si falca mobila. Indicatiile sunt inverse decat la micrometrul de exterior. Domeniul de masurare este cuprins in intervalul 5 – 30 mm. Grosimea falcilor fiind egala cu limita inerioara de masurare (5 mm), dimensiunile interioare se citesc direct, fara a mai adauga grosimea falcilor de masurare.

Micrometrul de interior de tip vergea (fig. 10)

Are forma unei vergele terminata cu doua capete de masurare semisferice, un capat fiind solidar cu surubul, iar celalalt cu piulita unei asamblari filetate. Prin rotirea tamburului, capetele de masurare se indeparteaza sau se apropie, in functie de sensul de rotatie.

micrometru-de-int-de-tip-vergea
Fig. 10  Micrometru de interior de tip vergea

Un capat de masurare este fixat pe micrometru iar celalalt se poate demonta, permitand astfel intercalarea unor prelungitoare de diferite dimensiuni (15; 25; 50; 100; 150; 200 mm) intre micrometru si capatul de masurare. Limita minima de masurare este de 15 mm, insa, prin intermediul prelungitoarelor, se poate ajunge la o limita maxima de masurare de peste 1 000 mm.

Pentru masurare, micrometrul se introduce in interiorul alezajului si, prin rotirea tamburului tamburului gradat, se aduc suprafetele capetelor de masurare in contact cu peretii piesei. Micrometrul tip vergea nu este prevazut cu dispozitiv de limitare a fortei de masurare.

Micrometrul de adancime (fig. 11)

Se deosebeste din punct de vedere constructiv de celelalte micrometre prin aceea ca este prevazut cu o talpa, iar scarile de pe cilindru si tambur sunt inverse decat la micrometrul de exterior.

micrometru-de-adancime
Fig. 11  Micrometru de adancime

Micrometre speciale

Cum le spune si numele, sunt destinate unor masuratori speciale. Pot fi: pentru tevi, pentru table, pentru filet si pentru roti dintate.

micrometru-pt-tevi
Fig. 12  Micrometru pentru tevi

 

micrometru-pentru-table
Fig. 13   Micrometru pentru table
micrometru-pentru-filet
Fig. 14  Micrometru pentru filet
micrometru-pentru-roti-dintate
Fig. 15  Micrometru pentru roti dintate

Citirea la micrometre

Dimensiunea masurata cu micometrul se citeste in punctul de intersectie dintre linia generatoare trasata pe cilindrul gradat si marginea tamburului . Pe cilindru se citesc dimensiunile din 0,5 in 0,5 mm, la care se adauga sutimile de milimetru citite pe tambur. Exemplele de citire la micrometre cu scara directa sunt date in figura 16, iar la cele cu scara inversa in figura 17.

citirea-la-micrometre
Fig. 16 Citirea la micrometrele cu scara directa
citirea-la-micrometre_scara-inversa
Fig. 17  Citirea la micrometrele cu scara inversa

4.  COMPARATOARELE

Comparatoarele sunt mijloace de masurare cu ajutorul carora se efectueaza masuri relative, adica se determina abaterile dimensiunilor efective fata de dimensiunile nominale ale pieselor. De asemenea, cu comparatoarele se pot determina abaterile de forma si abaterile de pozitie ale pieselor (abateri de la: circuaritate, planeitate, rectilinitate, cilindricitate, paralelism, perpendicularitate etc.)

Dupa constructie, comparatoarele pot fi:

  • mecanice
  • optice
  • electrice
  • pneumatice

In mod frecvent in atelierele de lacatuserie-montaj se utilizeaza comparatoarele mecanice dintre care se mentioneaza:

  • comparatorul cu cadran circuar, cu valoarea diviziunii de 0,01 mm
  • minimetrul, ortotestul, milimessul, cu valoarea diviziunii de 0,001 mm
  • pasametrul, cu valoarea diviziunii de  0,02 mm

Elementele principale ale unui comparator sunt: palpatorul, mecanismul de amplificare si mecanismul indicator.

Palpatorul vine in contact cu piesa in timpul masurarii.

Mecanismul de amplificare este format dintr-un sistem de parghii si roti dintate si are rolul de a amplifica, de un numar oarecare de ori, deplasarea palpatorului si de a transmite aceasta deplasare la mecanismul indicator.

Mecanismul indicator reda, pe o scara gradata pe cadran, prin intermediul unui ac indicator, deplasarea palpatorului, si deci abaterea piesei care se controleaza.

Fiecare comparator este caracterizat printr-un raport de amplificare egal cu raportul dintre valorile deplasarilor acului indicator respectiv a palpatorului. Raportul de amplificare se noteaza cu R.

Comparatorul cu cadran circular (fig. 18)

Are cea mai larga utilizare in industria constructoare de masini.

Domeniul de masurare este de la  0 la 10 mm, acul indicator putand executa zece rotatii la 100 de diviziuni.

comparator
Fig. 18  Comparator cu cadran circular

Minimetrul  (fig. 19) 

Este un aparat la care amplificarea se realizeaza numai printr-un sistem de parghii. Datorita distantei mici intre cele doua cutite (a=0,1 mm), minimetrele au un domeniu restrans de masurare si anume  +/- 10 μm la minimetrele cu scari inguste si de +/- 30 μm la minimetrele cu scari largi.

minimetru
Fig. 19  Schema unui minimetru

 

Mijloace de masurat si verificat unghiuri

1. ECHERELE

Echerele sunt mijloace de verificare a unghiurilor prin metoda fantei de lumina si de trasare a acestora. Echerele se executa cu unghiuri active de 45, 60, 90 si 120°. Cele mai utilizate sunt echerele cu unghiuri active de 90° (fig. 20).

echer
Fig. 20  Echer

2. RAPORTOARELE

Sunt mijloace de masurare directa a unghiurilor. La masurarile de precizie se utilizeaza doua tipuri de raportoare: mecanice (universale) si optice.

Raportorul universal  (fig. 21)

Este folosit pentru masurarea unghiurilor exterioare in intervalul  0 – 320° si a unghiurilor interioare in intervalul 40 – 180°. Principiul constructiv al vernierului circular este identic cu cel al vernierului liniar (la subler). La 29° de pe sectorul gradat corespund 30 de diviziuni pe vernier.  Se asigura o precizie de masurare de 2°.

raportor-universal
Fig. 21   Raportor  universal

 

Citirea se face in mod asemanator ca la subler. In dreptul reperului zero de pe vernier se citesc gradele, iar in dreptul reperului de pe vernier care se aliniaza cu un reper de pe scara gradata in grade se citesc minutele.

Una din suprafetele masuratoare este pe rigla fixa, iar a doua pe rigla mobila, echer sau lama mobila.

Mijloace de verificat suprafete

1. RIGLELE

Riglele sunt mijloace de verificare a planeitatii si rectilinitatii. Ele pot fi: cu muchii active, cu fete active si sub forma de pana. Cel mai mult se folosesc riglele cu muchii active (fig. 22).

rigle-cu-muchii-active
Fig 22  Rigle cu muchii active

 

Verificarea planeitatii si rectilinitatii se face la fante de lumina asezandu-se una din muchiile active pe suprafata de verificat si apreciindu-se marimea fantei de lumina dintre rigla si piesa.

2. NIVELELE

Sunt instrumente utilizate la determinarea abaterilor suprafetelor fata de pozitia orizontala sau verticala. Nivelele sunt de doua feluri: simple si cu cadran.

Nivela simpla  (fig. 23)

Nivela simpla este compusa dintr-un corp metalic in care este montat un tub de sticla cu eter sau alcool in asa fel umplut incat sa ramana o bula de aer in interior. Tubul este paralel cu baza nivelei. Pe tub sunt trasate doua repere principale, de o parte si de alta a pozitiei mediane, iar de o parte si de alta a acestora o serie de repere secundare.

nivela-simpla
Fig. 23  Nivela simpla

Suprafata de verificat este orizontala atunci cand bula de aer este incadrata de reperele principale. Nivelele de inalta precizie au sensibilitatea cuprinsa in domeniul  0,02  – 0,06/1000 mm. Prin sensibilitate se intelege inclinarea nivelei pentru care bula de aer se deplaseaza cu o diviziune fata de pozitia centrala.

Nivela cu cadran (fig.24)

Este formata dintr-un cadru, o nivela longitudinala si una transversala. Fetele exterioare ale cadrului sunt dispuse la 90° una fata de alta. Cu ajutorul acestei nivele se pot determina abaterile de la pozitia orizontala pe doua directii si de la pozitia verticala.

nivela-cu-cadran
Fig. 24  Nivela cu cadran

Calibre si sabloane de verificat

Calibrele sunt masuri terminale, adica mijloace de masurare fara repere.

1. Calibrele netede  (fig.25

Calibrele netede sunt mijloace de verificare cu ajutorul carora se stabileste daca o piesa (alezaj sau arbore) se afla sau nu in campul de toleranta. In functie de piesele care se controleaza, caibrele sunt de doua feluri: pentru verificarea alezajelor (calibre tampon) si pentru verificarea arborilor (calibre potcoava si calibre inel).

calibre-netede
Fig. 25  Calibre netede

Calibrele au doua parti: „partea trece” (T) si  „partea nu trece” (NT). „Partea nu trece” are o lungime mai redusa decat  „partea trece”. Calibrele tampon se verifica cu mijloace optice de masurare, calibrele potcoava cu cale plan-paralele, iar calibrele inel cu contracalibre.

2. Calibre de interstitii  (fig. 26)

Calibrele de interstitii sunt masuri terminae sub forma de lame cu feţele plan-paralele, utilizate la verificarea dimensiunilor inaccesibile altor mijloace de masurare, de exemplu: jocul dintre dintii rotilor dintate, jocul dintre culbutor si capul supapei, abaterea de la planeitate a ghidajelor masinilor-unelte etc.

calibre-de-interstitii
Fig. 26  Calibre de interstitii

Mai multe calibre montate pe un ax comun formeaza o trusa, pe fiecare calibru fiind inscrisa valoarea. Dimensiunile se verifica prin incercari, introducand cu joc alunecator calibrele intre suprafetele care se controleaza.

3. Sabloanele (fig.27)

Sunt mijloace de verificare executate din tabla avand diferite profile in functie de piesele care se controleaza. Verificarea se face prin metoda fantei de lumina.

sabloane
Fig. 27  Sabloane

Sabloanele pentru verificarea razelor sunt dispuse in truse, putand fi utilizate la o gama variata de valori a razelor.

Sabloanele de filet servesc la determinarea pasului filetelor. Trusele de sabloane de filet (lere de filet) pot fi pentru filetele metrice sau pentru filetele in inchi.

Mijloace de masurat presiuni

Presiunea p reprezinta forta de apasare F pe unitatea de suprafata A: 

p = F / A    [daN /cm²]

Aparatele pentru masurarea presiunii pot fi:

  • manometre  – pentru masurarea suprapresiunilor
  • vacuummetre – pentru masurarea depresiunilor
  • manovacuummetre  –  pentru masurarea atat a presiunilor cat si a depresiunior
  • barometre  –  pentru masurarea presiunii atmosferice

Manovacuumetrul cu rezervor (fig.28) este utilizat ca etalon de verificare in laboratoare sau pentru masurarea tirajului camerelor de ardere in industrie.

manovacuumetru-cu-rezervor
Fig. 28  Manovacuummetru cu rezervor

Daca rezervorul se racordeaza la un recipient cu suprapresiune, lichidul se ridica in tubul capilar cu o inaltime H si coboara in rezervor cu vaoarea presiunii citindu-se pe scara gradata.

La masurarea depresiunilor, recipientul se racordeaza la tubul capilar.

Manometrul cu tub elastic (Burdon) (fig. 29)

Este aparatul cel mai frecvent utilizat in industrie pentru masurarea suprapresiunior. Tubul elastic are o sectiune eliptica si este confectionat din aliaje de cupru (Am 63, Am 80, bronz fosforos), iar pentru presiuni mai mari de 250 bar se folosesc oteluri aliate, cu nodul de elasticitate ridicat, sau oteluri inoxidabile pentru medii corosive.

manometru-burdon-img-si-schema
Fig.29  Manometru cu tub elastic (Burdon)

Prin cresterea presiunii prin tub, acesta tinde sa capete o sectiune circulara si sa se indrepte, iar capatul liber actioneaza prin sistemul de parghii si roti dintate acul indicator care oscileaza in fata cadranului gradat in daN/cm².

Intretinerea si pastrarea instrumentelor de masurat si controlat, a sculelor si a dispozitivelor

Instrumentele de masurat si controlat, sculele si dispozitivele utilizate intr-un atelier de lacatuserie-montaj se pastreaza in locuri ferite de umezeala, de agenti corosivi si de praf. In special mijloacele de masurare se livreaza si se pastreaza in cutii de lemn, construite dupa forma acestora.

Inainte de a fi introduse in cutii, atat instrumentele de masurat cat si sculele se sterg cu o carpa curata. In cazulcand acestea se pastreaza o perioada mai indelungata fara a fi utilizate, inainte de depozitare se spala cu neofalina, se usuca si apoi suprafetele neprotejate se acopera cu un strat de ulei sau vaselina. In timpul utilizarii, sculele, dispozitivele si instrumentele de masurat vor fi ferite de lovituri.

Initiere in tainele electrotehnicii

electronica

Existenta electricitatii a fost stabilita cu multe secole in urma, dar fara a i se cunoaste originea (sursa). Multi oameni de stiinta s-au ocupat de studierea electricitatii si roadele muncii lor n-au itarziat sa se arate.

Este bine sa retineti cateva nume care au intrat in istoria electricitatii ca apartinand unor persoane cu importante contributii. Astfel, Alessandro Volta ( 1745 -1827), repetand experimentele (neexplicate) ale lui Galvani, a stabilit ca, la introducerea intr-o solutie acida  a doua metale diferite, intre ele apare electricitate. El a introdus un electrod (o bucata de tabla) de zinc si unul de cupru intr-o solutie de acid sulfuric, realizand in acest fel prima sursa chimica de electricitate.

elementul volta

Elementul Galvanic

Aceasta sursa ii poarta numele (Elementul Volta), dar in cinstea prietenului sau Galvani, el a numit-o Element Galvanic.  Si voi puteti realiza foarte usor un element galvanic introducand intr-un pahar sau borcan de sticla doua bucati de tabla, una de zinc si una de cupru (dupa ce ati lipit pe fiecare cate un conductor. Peste ele turnati solutia de acid sulfuric (atentie, se toarna acid in apa, 5%) pana vor fi acoperite ambele placi. In cazul in care nu aveti acid sulfuric, preparati o solutie de clorura de sodiu – NaCl – (sare de bucatarie) si procedati la fel.

Retineti ca, la orice sursa chimica de curent, placa de zinc reprezinta borna minus  (-).

Pentru a putea intelege mai usor natura curentului electric, va reamintim ca substantele sunt formate din molecule si moleculele din atomi. La randul lor, atomii sunt formati dintr-un nucleu si electroni care se invartesc in jurul acestuia.

atom

Nucleul contine sarcini pozitive (protoni) si particule neutre (neutroni). Aceste sarcini sunt foarte grele fata de electroni. Electronii se invartesc in jurul nucleului la diferite distante de el, pe diferite traiectorii, numite orbite.

Numarul electronilor este acelasi cu al protonilor, deci atomul este neutru din punct de vedere electric. Daca s-ar adauga (sau atomul ar atrage) un alt electron, atunci numarrul electronilor ar fi mai mare decat al protonilor. In aceasta situatie, atomul are caracter negativ (predomina electronii). Daca s-ar smulge (sau atomul ar ceda) un electron, atunci mai multi ar fi protonii in atomul respectiv si putem spune ca atomul are caracter pozitiv.

In metale exista foarte multi electroni ce nu apartin nici unui atom. Acesti electroni sunt in miscare continua si dezordonata si sunt numiti electroni liberi sau… vagabonzi. Ei sunt cei care fac metalele sa conduca usor curentul electric. Retineti ca, la orice sursa, borna  <<minus>> reprezinta locul unde exista foarte multi electroni, iar borna  <<plus>>, locul unde este lipsa de electroni.

Legand cele doua borne printr-un fir conductor, electronii se vor misca de la borna  – spre borna + pana vor fi in numar egal la ambele borne. Cu cat diferenta numarului de electroni va fi mai mare, cu atat spunem ca sursa are <<tensiunea >> mai mare.

Curentul electricare marimile sale specifice. Acestea sunt:

 – tensiunea U

    – intensitatea  A

 – rezistenta R

 Tensiunea se masoara in volti (V), intensitatea in  amperi (A) iar rezistenta in ohmi (Ω).

Tensiunea reprezinta diferenta de potential (de numar de electroni), intensitatea reprezinta cantitatea de electroni care circula printr-un conductor intr-o secunda, iar rezistenta este piedica pe care o pun conductoarele la trecerea curentului electric prin ele. Aceste definitii sunt foarte restranse (nu sunt complete), dar va pot ajuta sa intelegeti mai usor ce reprezinta aceste marimi.

legea lui ohm

Un savant cu mari contributii in domeniul electricitatii a fost Andre Marie Ampere (1775 – 1836). El a descoperit bazele legilor curentului electric, ale magnetismului si interactiunii intre conductori parcursi de curenti. Datorita meritelor sale, Ampere a fost ales membru al Academiei de Stiinte din Paris.

In 1826 un savant, Georg Simon Ohm (1787 -1854) a descoperit legea care-i poarta numele: Legea lui Ohm, prin care puteti afla o marime cunoscandu-le pe celelalte doua:

I = U / R

Puteti considera ca orice sursa de energie electrica are doua borne, plus si minus. Cand veti intalni pe o sursa notate bornele plus si minus, inseamna ca aceasta este de curent continuu. Exista si surse numite alternatoare, ce-si schimba periodic polaritatea. Curentul generat de ele se numeste curent alternativ. Curentul de la prizele din locuintele voastre este curent alternativ.

Cel mai des intalnit dispozitiv electric, si pe care desigur voi il cunoasteti, este becul electric. Il puteti intalni sub diferite forme: de para, tubular etc., fiind format dintr-un balon de sticla si un filament.

bec electric cu incandescenta

Filamentul este din wolfram (un metal ce se topeste foarte greu) si de lungimea si grosimea sa depinde puterea becului. Balonul de sticla este fara aer in interior (vid) sau are un gaz ce nu permite oxidarea filamentului. Daca becul ar avea aer, filamentul s-ar arde imediat. Capetele filamentului sunt scoase in exterior si legate la doua parti metalice izolate. Acestea permit fixarea mecanica si conectarea becului la sursa de alimentare. Pe balonul de sticla sau pe una din partile  metalice de contact veti gasi notate tensiunea de lucru (la care becul se aprinde normal) si puterea sa (sau curentul absorbit).

Dupa necesitati, puteti lega becurile in trei moduri: serie, paralel si mixt.

Legarea in serie se foloseste atunci cand aveti becuri cu tensiunea de lucru mai mica decat cea de la sursa. Treuie sa tineti cont insa de puterea lor.

serie

Puteti folosi fara teama un bec cu tensiunea de lucru mai mare decat tensiunea de alimentare. Ex.: un bec de 250 V la 220 V sau unul de 220 V la 110 V. Singurul dezavantaj il constituie faptul ca becul se va aprinde mai slab. Cazul cel mai des intalnit de legare in serie a becurilor este iluminarea pomului de iarna.

Legarea in paralel (derivatie) a becurilor este bine s-o faceti atunci cand doriti sa alimentati mai multe becuri pe care sa le puteti aprinde sau stinge independent unul fata de altul. La legarea in paralel, curentul absorbit de la sursa este mai mare, el fiind suma curentilor ce trec prin fiecare bec.

paralel

In locuintele voastre, la locul de munca si in mai toate cazurile instalatiei de iluminat, becurile sunt legate in paralel, dar nu direct, ci printr-un dispozitiv ce permite inchiderea sau deschiderea circuitului de alimentare. Acest dispozitiv se numeste  intreruator. Legarea in paralel permite sa alimentati becuri cu puteri diferite, dar cu aceeasi tensiune de lucru.

ps19

Uneori este necesar sa legati in asa fel becurile incat sa aveti si o tesiune de alimentare mai mare si o putere mai mare. In acest caz veti folosi legarea mixta (serie paralel).

Pentru a inchide sau deschide un circuit electric se folosesc intrerupatoare. Asa cum un robinet oreste sau lasa sa treaca apa, asa intrerupatorul inchide sau deschide circuitul electric. Diferenta intre ele este aceea ca intrerupatorul nu poate mari sau micsora curentul, asa cum face robinetul cu apa.

CROITORIE – Cum sa-ti confectionezi imbracaminte

moda 1

Placerea de a taia materiale si a coase este o particularitate mai ales a femeilor, care inca de mici incearca sa realizeze rochite pentru papusi. Jocul cu papusile si cusutul le apropie de mestesugul ce a caracterizat femeia din vremuri stravechi.

Legate de productia casnica, femeile se ocupau cu prelucrarea rudimentara a inului, canepii, bumbacului si lanii.

In moda se tine seama de croiala, culoare, calitatea materialelor, functionalitatea, dar si de pretul produsului.

MATERIALE SI UNELTE DE CARE AVETI NEVOIE PENTRU A VA CONFECTIONA UN PRODUS

Pentru anotimpul calduros va puteti face fuste, bluze, rochite din tercot subtire, coton, panza, in, terocel, voal, produse sintetice.

Pentru anotimpul racoros puteti realiza fuste, pantaloni, pelerine, jachete, rochii, pardesie din tergal, catifea, stofa, jerse, produse sintetice in amestec cu lana si in.

UNELTE: ace de cusut, ace cu gamalie, foarfeca, centimetru, linie gradata, ata de diferite culori, creta de croitorie, ruleta,degetar, fier de calcat, scandura de calcat, hartie pentru tipar, creion si guma. Ca utilaj aveti nevoie de o masina de cusut.

Croitoria se face numai cu tipare, iar executarea tiparelor necesita  „masuri” care se iau direct pe corp, cu foarte mare exactitate. Masurile se fac pe partea dreapta, cu ajutorul centimetrului, iar tiparele se formeaza pe jumatate in latime si intregi pe lungime, deoarece cele doua parti ale corpului, dreapta si stanga, sunt simetrice ca infatisare.

La croit, materialul se aseaza intotdeauna dublu.

Masurile pe care vi le dam mai jos sunt generale. Cu ajutorul lor va puteti construi orice tipar. Ele sunt de lungimi, latimi si grosimi.

model masuri

1. Lungimea spatelui  o masurati de la osul cefei pana in talie, in jurul careia v-ati legat cu un siret, ca s-o marcati.

2. Lungimea totala se considera tot de la osul cefei pana la lungimea dorita (in functie de model).

3. Latimea spatelui o luati in linie orizontala de la o miscare la cealalta a bratelor peste omoplati, la circa 1/3 din lungimea spatelui.

4. Grosimea pieptului (bustului) o luati in partea cea mai dezvoltata, lasand centimetrul lejer.

5. Grosimea taliei o masurati inconjurand-o cu centimetrul.

6. Grosimea gatului o obtineti cuprinzand gatul cu centimetrul in partea de sus, adaugand un plus de 1 – 1,5 cm, diferenta intre baza gatului unde se fixeaza gulerul si partea de sus unde se ia masura.

7. Lungimea pe umar (pentru pelerina) o luati pe umar de la rascroitura gatului, lasand sa cada centimetrul liber peste brat pana mai jos de lungimea rochitei cu 2 – 3 cm.

8. Lungimea totala a manecii, avand bratul indoit, o masurati din umar trecand centimetrul peste cot pana la incheietura mainii. Pentru maneca scurta lungimea se stabileste in functie de model.

9.  Grosimea bratului o stabiliti inconjurand bratul cu centimetrul mai jos de incheietura umarului cu aproximativ 3 – 4 cm.

10. Lungimea fustei o masurati de la linia taliei, partea de jos a siretului si pana unde doriti.

11. Grosimea mainii jos o stabiliti masurand mana la incheietura ei.

Pentru incepatoare ne vom opri la o fusta clos cu o singura cusatura in mijlocul spatelui, care are un tipar foarte simplu. Va trebuie grosimea taliei si lungimea fustei ca masuri si o coala de hartie de 0,84/0,60 m pe care va desenati tiparul.

In partea stanga a hartiei, sus, desenati un unghi drept cu laturile nedefinite, pe care-l notati cu A.

tipar croitorie - unghi drept.

– Linia de talie: din unghiul A, masurati pe verticala si pe orizontala 19 cm. Aceste puncte le notati cu A1 si A2. Uniti punctele A1 si A2 printr-o linie curba, formand un arc de cerc a carui lungime sa fie egala cu 1/2 din grosimea taliei. Arcul de cerc reprezinta linia de tipar si o ingrosati putin cu creionul.

– Linia mijlocului spatelui sau a fetei: din punctele A1 si A2, deci pe verticala si pe orizontala, masurati lungimea fustei. Notati aceste puncte cu B si C. Le uniti apoi printr-o linie curba, paralela cu linia de talie, pe care o ingrosati, ea reprezentand lungimea fustei unde voi veti executa tivul. Punctele A1B si A2C se intaresc, ele sunt linii de tipar, prima reprezinta linia de pe sold, a doua este linia mijlocului spatelui sau a fetei.

LA LUCRU

Decupati pe liniile intarite si veti obtine tiparul. Am folosit la acest tipar urmatoarele masuri. Talia= 61 cm, iar lungimea fustei= 62 cm. Material necesar pentru confectionarea fustei: 1,80 m lungime si 0,90 m latime. Largimea acestei fuste nu este prea mare, tinand cont ca aveti numai o singura cusatura in spate. Ar iesi mai larga daca materialul ar fi dublu lat. In acest caz s-ar face si o cusatura pe sold, iar din resturile ramase dupa croit va puteti face si o vesta. Ca materiale auxiliare mai aveti nevoie de un fermoar, ata de cusut si de insailat si 2 copci.

ETAPELE REALIZARII UNUI PRODUS

Primul lucru pe care-l faceti cand cumparati un material din bumbac sau in este sa-l tineti in apa calda 24 de ore pentru a-l contracta (acest proces se numeste decatare). Apoi il uscati si, cu grija sa nu se intinda materialul, il calcati usor. Indreptati capetele materialului obtinand astfel un fir drept la ambele capete. Urmariti imprimeul daca are vreun sens din punct de vedere al desenului, iar in cazul unor defectiuni tineti cont de ele. Dupa acest control, materialul il asezati in doua, suprapunand ambele capete pe lungime, fata materialului fiind in interior. Asezati tiparul deasupra materialului, avand grija ca linia de pe sold sa fie exact pe indoitura lui, iar linia din mijlocul spatelui sa constituie cusatura, lasand o rezerva de 2 – 3 cm de la margine. Aveti astfel pe sold firul de latimea materialului, iar pe mijlocul spatelui aveti firul de lungime al materialului.

croire 1

 

Conturati cu creta de croitorie liniile de tipar. Aveti grija sa treceti si pe cealalta parte a materialului acest contur, iar la tiv lasati o rezerva de 4-5 cm si la talie 2 cm. Verificati inca o data ca in talie sa aveti 1/2 din grosimea taliei plus 3 cm rezerva, iar lungimea sa fie egala atat pe sold cat si in spate. Taiati pe aceste rezerve, fara nici o teama ca veti gresi, desprindeti tiparul de pe material. La aceasta fusta mai aveti nevoie de o bentita lunga de 0,65 cm, si lata de 4 – 5 cm, cu ajutorul careia montati fusta pe cordon.

Cusatura din mijlocul spatelui o eecutati la masina de cusut, incet si cu rabdare ca sa nu stricati masina, apoi calcati-o cu fierul de calcat. Fermoarul il fixati cu ace in cusatura din spate, de la rezerva in jos, asezandu-l in asa fel ca sa nu se vada zimtii cand il inchideti. Insailati cu punctul inaintea acului sau semnul simplu. Coaseti la masina cu grija sa nu rupeti acul.

Controlati inca o data grosimea taliei si incepeti montarea cordonului de la fermoar, de jur imprejurul fustei, pe linia de talie. Cordonul il puneti pe fata fustei, iar cusatura o faceti curat cu cealalta latura a cordonului. Coaseti la masina dupa ce ati insailat frumos aceasta cusatura. Potriviti cordonul de-a latul cam 2 – 2,5 cm si coaseti cu punctul ascuns marginea interioara a cordonului, avand grija de capete, ele ramanand cap la cap deasupra fermoarului. La capetele cordonului puneti cele 2 copci.

Tivul il controlati sa fie egal pe toate laturile, il coaseti la masina in varf, apoi il indoiti pe linia stabilita cu creta, conform tiparului, si-l coaseti cu punctul ascuns cu ata putin mai lejera, sa nu se vada pe fata. Dupa ce fusta este gata, cu carpa umeda o calcati bine pe dos, in special tivul si cusatura din spate, apoi o intoarceti pe fata si treceti usor cu fierul, sa nu ramana urme. Astfel v-ati realizat singure o fusta usoara si frumoasa pe care o veti purta cu placere.

GRAVAREA ARTISTICA A STICLEI

gravarea sticlei 4

Prin gravarea artistica a sticlei se intelege slefuirea cu ajutorul polizoarelor a unor incrustatii decorative in adancime sau la suprafata obiectelor de sticla, cu scopul obtinerii unor ornamentatii de o mare diversitate si frumusete, care confera produselor o deosebita valoare artistica. Gravarea sticlei este foarte veche, fiind practicata in trecut de mesteri priceputi, care foloseau pentru aceasta un dispozitiv asemanator cu tocila rotativa, pus in miscare cu piciorul si prevazut cu discuri din piatra de gresie naturala. In prezent, atelierele de gravare sunt dotate cu masini moderne actionate mecanic, pe care se monteaza polizoare confectionate din electrocorindon sau carbura de siliciu, cu diametre si grosimi diferite.

Polizoarele pentru gravat sunt alese in functie de operatiile care urmeaza a fi executate si se monteaza pe axul orizontal, cu capat filetat, al masinii. Se regleaza turatia optima pentru gravare in raport cu marimea polizorului si operatia propusa, precum si debitul de apa necesar umezirii polizorului. Polizoarele au forma circulara si prin strunjire li se confera diferite profile periferice si anume: profil rotund, oval, ascutit si foarte ascutit, care permit realizarea tuturor operatiilor de gravare.

gravare sticla - David A Smith- universul de sticla

Manuirile de baza in timpul gravarii constau constau din:

– prinderea corecta a obiectului de sticla cu ambele maini, asigurand stabilitatea bratelor fata de polizor;

– apasarea lina a obiectului de sticla pe profilul polizorului in punct fix, sau glisare (inainte-inapoi) uniforma pana se obtine conturul elementului propus;

– mentinerea unghiului de inclinare a obiectului de sticla fata de polizorul in miscare;

– forta optima de apasare a obiectului de sticla pe profilul polizorului si durata de gravare.

Aplicarea consecutiva a manuirilor si a operatiilor succesive de gravare asigura produselor de sticla, prin ornamentatiile realizate, valori calitative corecte, atat din punct de vedere estetic cat si artistic. Astfel, gravarea in adancime se preteaza de regula obiectelor din sticla cu pereti grosi si consta in slefuirea cu ajutorul polizorului a unor taieturi triedrice adanci cu aspect mat, care se intretaie si se imbina formand prin conturul lor spatii geometrice sau asimetrice.

Lustruirea acestor contururi este caracterizata prin luciu si  „jocuri de lumini”, care sunt determinate de reflexia interioara a razelor si lumina incidenta.

Completarea spatiilor geometrice si asimetrice obtinute din contururi lustruite, prin gravarea in interiorul lor, a unor elemente ornamentale de suprafata cu aspect mat, intregesc, prin contrast, in mod deosebit de placut, ansamblul intregului model.

gravarea sticlei 1

De asemenea, se pot obtine numai prin gravare de suprafata, fara contururi adanci, o gama infinita de elemente ca modele florale, fructe, animale si altele. Varietatea elementelor componente, combinarea lor, precum si crearea efectelor de contrast dintre ornamentatiile lustruite si mate, ilustreaza valoarea artistica si frumusetea modelului gravat pe produs, care se aseamana cu o broderie de mare finete si frumusete.

TAPISERIA

covor persan 1

1. COVORUL FERMECAT

Indeletnicire foarte veche, tesutul la razboi isi demonstreaza inceputurile odata cu aparitia satelor lacustre, continuand cu vechiul Egipt si Grecia Antica. Tot din perioade indepartate (circa 3 000 i.Cr.) ne-au parvenit, datorita picturilor din necropola Beni-Hassan, modelele razboaielor de tesut ale antichitatii. Comparand tesaturile vechi descoperite cu cele de azi si privind asemanarea izbitoare a razboaielor de tesut din acea perioada cu cele contemporane, putem trage concluzia ca aceasta indeletnicire milenara nu si-a modificat tehnica si mijloacele de lucru decat in foarte mica masura. In timp, razboaiele de tesut au suferit putine modificari in constructie, iar textura tesaturilor a ramas aceeasi,

Dorinta omului de a-si infrumuseta locuinta si tot ceea ce il inconjoara a existat si va exista mereu. Una din posibilitatile de decorare, de ornamentare a interiorului locuintei, l-a reprezentat covorul. Aparitia sa pe podelele locuintelor si mai tarziu pe peretii acestora (tapiseria) a fost o etapa hotaratoare in dezvoltarea gustului pentru frumos si util a omului.

Tapiseria este o tesatura decorativa, specific europeana, dezvoltata la inceputul Evului Mediu, mai ales in franta. Termenul vine de la cuvantul francez  << tapis >>, care inseamna covor, piesa de stofa sau tesatura de lana, matase, cu care se acopera o masa sau podeaua camerei. In foarte multe tari, printre care si tara noastra, covorul si tapiseria s-au confundat multa vreme, ambele fiind destinate in egala masura podelei si peretelui.

Covoarele au rol functional si decorativ, primul fiind preponderent. Ele se expun pe plan orizontal, fiind supuse la un grad mare de uzura, motiv pentru care au o rezistenta in timp mica. Pot fi de doua feluri: innodate – de tip persan – si simple – de tip scoarta. Covoarele innodate sunt de provenienta orientala, Asia Centrala fiind zona geografica unde s-a nascut si a inflorit aceasta tehnica, continuand sa capete noi valente odata cu extinderea sa in Extremul Orient. Motivele dominante sunt liniare, geometrice, florale, figurative. Pot fi grupate dupa zonele geografice unde s-au dezvoltat: covoare caucaziene, covoare din Orientul Mijlociu, covoare persane, covoare chinezesti etc.

covor persan 2

Covoarele romanesti sunt de tip scoarta si se deosebesc intre ele prin caracterul ornamentatiei: geometrice, vegetale, cu motive figurative si simbolice. Distingem cateva tipuri de covoare, denumite dupa regiunea in care s-au tesut: oltenesti, cu motive vegetale, zoomorfe, antropomorfe si chenare; muntenesti, cu desene geometrice, in special romburi cu margini dintate, policrome; moldovenesti, cu forme alungite, tesatura deasa, motive variate; maramuresene, de dimensiuni mai mici, mai rustice, cu motive geometrice sau florale, in care este stilizata permanent imaginea bradului; banatene, cu motive geometrice si vegetale, forme oarecum ciudate, complicate si cu colorit incandescent si contrastant.

Folosite, asa cum aminteam, si la decorarea podelelor si la infrumusetarea peretilor, scoartele romanesti, chiar daca nu au putut fi denumite tapiserii, au fost elementul hotarator in crearea tapiseriei contemporane romanesti.Prin valoarea, somptuozitatea, scumpetea materialului, prin rolul pe care l-a jucat in viata sociala, tapiseria ocupa un loc privilegiat. In toate epocile ea a reflectat preocuparile si tendintele estetice ale societatii, cunoscand perioade de inflorire si de decadenta. In Europa, cele mai vechi tapiserii sunt de origine germana, datand din secolul al XII-lea. In secolele XV – XVI vor fi realizate si la Arras, Bruxelles, Lile, Valenciennes, in secolul al XVIII la celebrele ateliere de la Fontainbleau, Aubusson, Beuvais, Gobelins.

La inceput compozitia tapiseriilor este cu subiect religios, apoi subiectul devine laic, glorificand viata regilor (Ludovic al XIV) sau cu scene pastorale.

In secolul al XIX-lea apar ateliere si Anglia si Rusia. Totusi, odata cu secolul al XIX-lea tapiseria trece printr-o perioada de decadenta, generata de conceptia picturala a calitatii.

Secolul al XX-lea aduce din nou in actualitate arta tapiseriei. Aceasta capata o noua dezvoltare, devine opera comuna a artistilor si mestesugarilor fiind reinnoita prin tehnici noi, indraznete, culori si forme variate, toate acestea fiind atributul ideilor noi.

Datorita raspandirii ei, pe plan international s-au organizat multe expozitii, printre care cea mai importanta este bienala de tapiserie de la Lausanne.

covor taranesc 1

2. TEHNICA REALIZARII COVOARELOR

Covoarele si tapiseriile folosesc o tehnica veche: incrucisarea unor fire orizontale (batatura) alternativ, prin fata si spatele unor fire verticale, intinse (urzeala), si apoi indesirea prin bataia cu pieptenele sau furculita. Operatia se face fie pe un razboi orizontal, fie pe unul vertical. Urzeala serveste exclusiv ca armatura, fiind apoi total acoperita de batatura alcatuita din fire colorate, care formeaza decorul. Firele de batatura si urzeala pot fi de diferite grosimi si chiar de diferite feluri ( lana, matase, rafie etc.). Ca urmare, tesatura poate fi in anumite zone mai fina si in altele mai aspra, ceea ce creaza o deosebire de textura si vibratii expresive.

Pentru a realiza o tapiserie sau un covor sunt necesare urmatoarele materiale: un razboi de tesut sau gherghef, bumbac pentru urzeala, fire de batatura (lana, melana, sfoara, deseuri textile, rafie, matase etc.), o furculita si o linie gradata pentru impartirea in centimetri a suprafetei de urzit.

In prealabil trebuie executat un proiect (carton) al tapiseriei sau covorului pe care vreti sa-l teseti.

In mare, etapele lucrului la o tapiserie sunt:

A) PREGATIREA CARTONULUI SI A MATERIALELOR

Orice  tapiserie incepe propriu-zis prin realizarea unui proiect de mici dimensiuni. Aici stabiliti ideea tapiseriei si organizarea compozitionala a acesteia. Proiectul il realizati pe hartie de desen, folosind culori de apa (tempera sau acuarele) sau cu creioane colorate. Compozitia poate fi a unui covor (cu sau fara chenar, cu motive florale figurative sau geometrice, sau cu un motiv unic), dar mai poate fi si a unei tapiserii figurative, cu unul sau mai multe personaje. Odata proiectul terminat, stabiliti numarul de culori si nuante care formeaza coloritul compozitiei si aranjati materialul pe grupe de culori pentru a-l avea la indemana in timpul lucrului.

B) PREGATIREA GHERGHEFULUI SI URZITUL

Ghergheful este format din:

– doi stalpi de sustinere verticali, din lemn montati pe niste talpi;

– doua bare orizontale din lemn pe care se intinde urzeala;

– doua pene mici;

– doua pene mari

– doua bare circulare, egale cu distanta dintre cei doi stalpi de sustinere.

razboi de tesut 1

Montati piesele componente ale gherghefului. Urmeaza pregatirea pentru urzit. Bara orizontala de sus a gherghefului o impartiti cu un centimetru, de la centru spre capete, in distante egale.

Aceeasi impartire o faceti si pe bara circulara de jos. Operatia continua cu urzitul propriu-zis. Firele de urzeala vor fi intinse pe gherghef in functie de impartirea in centimetri facuta la inceput. Exemplu: pentru o tesatura cu batatura fina, numarul de fire de urzeala ce se vor intinde pe distanta unui centimetru va fi mai mare ( se poate ajunge la 10 fir pe centimetru), pentru o tesatura cu batatura mai groasa, numarul de fire pe centimetru va fi mai mic. De obicei tapiseriile se lucreaza cu fire de batatura de grosime mijlocie, iar urzitul se face cu doua fire pe centimetru. La capetele tapiseriei sau covorului, pentru a asigura marginilor laterale o rezistenta mai mare, veti urzi fire duble. Urzitul este o operatie de mare importanta. Pe un gherghef urzit incorect, nu veti putea obtine o lucrare cu o tesatura frumoasa.

C) ROSTUL, BAZA SI DRUGUL

Reprezinta trei operatii importante ale tesutului. Aceste operatii se fac inainte de tesutul tapiseriei.

– Rostul, sau alegerea rostului este operatia prin care firele de urzeala le despartiti cu ajutorul bazei circulare de sus, pentru a inlesni trecerea firului de batatura.

– Baza este capatul orizontal al tesaturii, capat ce se realizeaza tot din fire de urzeala. Baza are rol de sustinere a firelor de batatura, de obtinere a unei margini drepte la tapiserie si de mentinere a distantelor dintre firele de urzeala, conform impartirii de pe bara orizontala de sus a gherghefului. Baza o teseti la fel ca firul de batatura si o desfaceti in momentul terminarii tapiseriei.

– Drugul este impletitura care se face in jurul fiecarui fir de urzeala dupa terminarea bazei. In final, se prezinta ca un snur mai gros (drug) asezat deasupra bazei. Are rol de consolidare a tesaturii. Nu se deface dupa terminarea lucrului.

razboi de tesut 2

D) TESUTUL

Are ca mecanism de baza trecerea firului de batatura printre firele de urzeala in doua sensuri, la dus spre dreapta si la intors spre stanga. Spre dreapta, firul de batatura il introduceti printre firele de urzeala care se gasesc in spatele barei de rost; spre stanga, prin spatele firelor de urzeala din fata barei de rost. Pentru o asezare perfecta a tesaturii, firele de tesatura le presati (bateti) cu furculita, pana la obtinerea densitatii dorite.

Modelul desenat in proiect il mariti la dimensiunea lucrarii si-l asezati in spatele firelor de urzeala pe care  insemnati cu tus conturul desenului care va intereseaza. Incepeti apoi tesutul, operatie pe care am descris-o mai sus. La terminarea motivului decorativ propriu-zis (sau figurativ), deci la terminarea tapiseriei, veti mai executa un drug si o baza pentru sustinerea formei tapiseriei.

E)  FINISATUL

Prin finisat intelegem efectuarea operatiilor necesare dupa incheierea tesutului. Ele sunt:

– Taierea urzelei si scoaterea tapiseriei de pe gherghef. Firele de urzeala le taiati la distanta de 10-15 cm de baza de sus a tapiseriei. Cele de la baza de jos se vor desprinde singure, odata cu scoaterea bazei circulare de jos.

– Desfacerea bazelor si legarea cu noduri duble a firelor libere (doua cate doua). Exista si o alta metoda, care presupune pastrarea bazelor, prin care nu se vor obtine franjuri, deoarece bazele vor fi intoarse si prinse pe spatele tapiseriei cu ajutorul unor panglici de rejansa.

– Calcatul tapiseriei cu ajutorul unei carpe umede, operatie prin care tapiseria va capata o forma perfect intinsa.

Tapiseria moderna se aliniaza spontan revolutiei tehnice, parasind uneori modelele clasice, pasind intr-o infinitate a posibilitatilor de inventie, atat in confectionarea texturilor, cat si in materiale, care pot fi: sfoara, deseuri de carpa, deseuri de piele, ciorapi de nailon etc. Descoperirea materialului tine numai de imaginatia autorului.

covor taranesc 2

PICTURA ARTISTICA PE STICLA

8_sticla_pictata_1

Procedeul este cunoscut din cele maivechi timpuri si consta din operatiile de aplicare pe suprafata sticlei a desenelor si motivelor cu ajutorul unor coloranti rezistenti la uzura si spalare. Pictura decorativa se poate realiza manual, cat si prin tehnici auxiliare: pictura cu sabloane decupate sau prin pulverizare.

Din punct de vedere artistic, pictarea manuala are preponderenta fata de alte procedee, deoarece ornamentatiile decorative ce se aplica pe sticla pot varia, practic, fara limite, iar priceperea, imaginatia si inventivitatea pictorilor creatori creaza adevarate opere de arta cu o tematica foarte variata: motive florale, peisaje, icoane, scene de vanatoare etc.

vitralii-religioase-adrian-piticariu-vitraliu-tiffany-cu-sticla-pictata-si-arsa-in-cuptor-7-adrian-piticariu-1-1325188040

Uneltele folosite in pictarea manuala sunt simple: o placa de sticla sau aluminiu pe care se amesteca coloranti cu benzina sau terebentina, prin frecare cu o spatula, pana la obtinerea unei paste omogene; pensulele trebuie sa fie din par foarte fin, de preferat din coada de veverita, avand diferite forme si care servesc la aplicarea colorantilor pe sticla.

Din multiplele procedee, pictarea decorurilor pe baza de emailuri si metale pretioase sunt deosebit de frumoase, pentru realizarea lor folosindu-se urmatorii coloranti:

1. emailurile – acestea sunt sticle usor fuzibile, colorate sau incolore, macinate fin, avand in compozitia lor materii prime care se topesc la temperaturi mici, dupa cum urmeza:

– 2 parti in greutate nisip cuartos

– 11 parti in greutate miniu de plumb

– 4  parti in greutate acid boric (borax)

foto-sticla-pictat-048

In cazul emailurilor colorate se adauga diversi coloranti ca: oxizi ai metalelor sau alti pigmenti ca:

– bioxid de staniu, pentru culoarea alba

– protoxid de cobalt, pentru culoarea albastra

– trioxid de mangan, pentru culoarea violet

– oxid de cupru, pentru culoarea rosie.

– bicromat de potasiu si oxid de cupru, pentru culoarea verde.

2. metale pretioase, ca aurul, argintul sau platina, care se depun pe sticla prin ardere in strat subtire mat sau lucios.

Indiferent de procedeul folosit in pictarea sticlei, operatiile de decorare se realizeaza in urmatoarele faze:

– pregatirea produselor si a colorantilor pentru decorare.

– decorarea produselor si a colorantilor pentru decorare

img_2042

Pictarea cu emailuri este utilizata in obtinerea unor produse de menaj de calitate superioara, efectele decorative ale acestora fiind deosebit de aspectuoase, datorita posibilitatii obtinerii unor decoruri in relief, ce le da viata si rafinament. In acest scop se prepara amestecul compus din emailul si colorantul necesar, diluat cu terebentina, din care pictorul, cu ajutorul pensulei, realizeaza elementele ornamentale ale decorului.

Decorul finisat necesita uscarea colorantilor circa 15-20 minute, timp in care se evapora terebentina; apoi produsele se introduc in cuptorul de ardere, unde se realizeaza temperaturi cuprinse intre 550-600 grade Celsius, ce permit topirea emailului la suprafata sticlei.